21 septembrie 2012

''Fetiţa'' ta va fi mamă



           Nu demult copilul tău se juca la groapa cu nisip, iar acum vestea că va fi în curând părinte poate cadea ca un trasnet asupra ta. "Nu era timpul", îţi vei spune. Mai are atatea de facut şi de învăţat...
 
Este greu, dar e foarte important ca macar tu să-ţi păstrezi sângele rece. Dacă intri şi tu în panică aţi putea lua măsuri pripite, pe care să le regretaăi mai apoi.


* Aveţi mai multe variante

Explică-i variantele de rezolvare şi las-o pe ea sa aleagă. Nu incerca să o determini să facă ce zici tu, prezentându-i o situaţie mai gravă decât este. Dacă nici tu nu ştii ce să-i spui, poţi apela la un specialist. În prezent, există numeroase fundaţii care ajută fetele aflate în dificultate. Aveţi la dispoziţie o varietate de soluţii şi ar fi bine să o alegeţi pe cea mai potrivită.

* Nu va luaţi după "gura lumii"


Fata nemaritată care rămâne însărcinată nu mai este, ca în trecut, stigmatizată de societate. Sigur, dacă se decide sa păstreze bebeluşul şi îl va creşte ea, va fi nevoita să se maturizeze forţat. Chiar şi cu ajutorul familiei, îi va fi mai greu să-şi continue studiile. Poate va întâmpina dificultăţi materiale şi sigur nu se va mai putea distra ca alte fete de varsta ei. Pe de altă parte, există şi alternativa de a da copilul in adopţie. Şi in acest caz, ar trebui sa se gândească foarte bine până să ia decizia finală pentru că ar putea regreta mai târziu.

* Ţineţi cont de riscuri


Varianta avortului poate părea cea mai simplă, dacă sarcina nu este prea avansată pentru a recurge la acest procedeu. Trebuie totuşi să ţineţi seama şi de consecinţele pe care le-ar putea avea asupra fetei. Chiar dacă complicaţiile apar mai puţin frecvent, există cazuri în care chiretajul poate duce ulterior la sterilitate şi, mai rar, la deces. Este cunoscut faptul că sindromul post-avort afectează aproape toate femeile care au trecut prin asta. Se manifestă prin depresii, insomnii si chiar tentative de suicid, din cauza sentinmentului de vinovaţie.

* Decideţi impreună

Nu există reguli scrie despre cum ar trebui să reacţionezi la vestea că adolescenta ta este însărcinată, însă este nevoie de un control medical amănunţit, de analize pentru bolile cu transmitere sexuală pe care le-ar putea contacta. Există acele nelamuriri legate de cine ia decizia dacă pastrează copilul sau nu. Este recomandat ca acestă decizie să fie luată împreună, după o consiliere psihologică de specialitate, care ii poate arata fetei ce înseamnă o întrerupere de sarcină, ce consecinţe fizice şi psihice ar putea să aibă asupra ei, dar si cum o va restructura emoţional gravitatea şi naşterea unui copil.


* Mai bine previ...

Oricum, cel mai bine ar fi să nu se ajungă aici. De aceea, ar trebui să discuţi despre sexualitate cu copilul tău atunci când el îţi arată curiozitatea. Chiar de când este mic, nu te feri să îi răspunzi la anumite întrebări. Nu trebuie să intrii in detalii nepotrivite pentru vârsta lui, dar să nu faci din acest subiect un tabu, astfel încât, ajuns la pubertate, să se ferească să discute cu tine. Chiar dacă ai băiat, nu înseamnă că trebuie să fii mai putin atentă. Şi el poate lua boli cu trasmitere sexuală, iar o posibilă sarcină a partenerei ar putea avea consecinţe şi asupra vieţii lui.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu